joi, 29 august 2013

Salată de paste


Mă gândeam într-o seară, când normal că ți se face foame la cele mai nepotrivite ore, cum ar fi să am ceva bun, dar și ușor de gustat la îndemână?!? Și apoi mi-am amintit de o rețetă tare dragă mie și îndrăgită rapid de oricine o gustă: 'Salata de paste'.

Ingrediente:

O pungă de paste farfale(sau fundițe)
100 g măsline negre
250 g șuncă presată
Un castraveste mare
2 ardei roșii
Un ardei verde
O legătură de pătrunjel
O cutiuță de porumb
2 linguri de ulei de măsline
Un tub de maioneză(600g) – deși recomand cu tărie maioneză de casă
Sare și piper

Păi mai înainte de toate punem pastele la fiert conform indicațiilor de pe ambalaj. Nu le vom lăsa extraordinar de mult, căci nu vrem să se lipească între ele, așa că le vom lăsa, cum zic italienii, aldente. Între timp, noi vom toca catravetele felii subțiri(dacă nu este foarte gros putem lăsa feliile întregi, dacă nu îl putem tăia în două), ardeii cubulețe de mărime mică spre medie, șunca cam la fel și tocăm pătrunjelul mărunt. După asta ce credeți? Le amestecăm pe toate într-un vas mare. Mai întâi pastele, apoi punem toate legumele fără să uităm de porumb și măsline, sare, piper și…. maioneza. Le amestecăm bine, bine, apoi vom pune două linguri de ulei de măsline (uleiul nu va lăsa sub nici o formă ca pastele să se lipească între ele). Șiiii….cam asta e tot. După ce o potrivim de sărat după propiul gust, nu ne rămâne decât să….nu, nu o vom mânca imediat, ci abia după câteva ore de stat la frigider.
Sper că v-am făcut curioși și nerăbdători să fugiți în bucătărie să o pregătiți. Vă doresc Poftă mare!



N.B. Salata se poate pregăti și în timpul postului – trebuie doar să renunțăm la șuncă și să cumpărăm o maioneză vegetală.